Nimic nu s`a schimbat.

Te uiti in oglinda si zici in gandul tau de copil plictisit intre patru pereti: "M`am schimbat?" ecoul vine ca raspuns tot de acolo de unde a plecat si intrebarea: " Poate".

Da... omu` se mai schimba. Fizic si ... Fizic. Am ajuns la concluzia ca in interior e altceva. Ai fost odata cum ai fost ...acum esti acelasi lucru numai ca ai ceva timp in plus[" odata"]. Esti tot acel ceva enervat, dar pliktisit de imaginea ta in oglinda; stresat si alarmat ca esti chiar tot tu acolo si nu acel superman care visai sa ajungi [ cand vei fi mare].

Si asa tot astepti, si astepti o schimbare.

A murit ...

Ori corpul meu permitea sufletului sa tipe din interior, ori mai exista cineva in mine, plin de nerabdare, de dorinta de a se elibera. Ori amandoua: sufletul nu mai parea a fi controlat de partile mele fizice. Cele doua substante ce se contopeau completandu-se una pe alta, acum se separau. Trupul dorea sufletul, fara el nu putea izbuti, dar ceea ce parea elixirul lui cauta sa iasa, sa evadeze catre un loc neexplorat inca, un loc necunoscut lui sau trupului, adica mie. Razboiul s-a sfarsit. Durerea se oprise brusc, dupa infinite tipete ce iesira la iveala. Sufletul zburase si lasase trupul in urma. Asa lumea mea A MURIT.